Despre mine

… deschide ochii… închide-i… lasă-i să moară proști!

Cu aceste indicații, date lui Florin Zamfirescu de regizorul Lucian Pintilie, se termină filmul “De ce trag clopotele, Mitică?”. Celălalt film preferat al meu este Operațiunea Monstrul. Trageți voi concluziile.

Sunt orb, chior, sită sau burete. Depinde de dispoziție. Nu le-am văzut pe toate, dar am văzut destule, de aceea empatizez cu moderație.

Am început cu Blogger, prin Octombrie 2011, și am ajuns la WordPress în Decembrie 2011. Nu-mi propun să inventez coada la prună și nici apa caldă. De educație se ocupă altcineva. Scriu când piticii de pe creier pun de-o petrecere.

Miorița definește cel mai bine poporul romăn. Baciul ungurean și cel vrâncean au mult prea mulți urmași, și asta pentru că cel moldovean s-a mulțumit să înghită. Caragiale e contemporan cu noi.

Să ne înțelegem bine de la început: sunt tot atât de naționalist ca nemții, austriecii, ungurii și americanii. Îmi place România, dar asta nu înseamnă că-mi plac toți oamenii care o populează. Consider Delta Dunării un fel de Mecca, orice român ar trebui să o vadă cel puțin o dată în viață.

Sunt câine până la moarte și dincolo de ea, adică dinamovist. Prin urmare, nu-mi serviți lecții de patriotism ieftin. Nu voi ține cu o altă echipă românească, indiferent de competiția în care este implicată.

Îmi place să pescuiesc. Muzica pe care o ascult nu are nicio legătură cu bumți-bumți, share, reverb și delay. Și nici nu e cântată în chiloți.

Dacă vreți să mă înjurați, făceți-o în limba română. E un drept al meu, consfințit prin Constituție.

Citiți și comentați, oricum binili va învinge până la urmă. O știe toate femeile! (Radio Guerrilla dixit)